Miercuri, 9 noiembrie 2022
Henț cu mâna
Omul care a fost!
Nu știu câți și-l mai amintesc pe Nicolae Toma, cel care a fost un important mijlocaș al Jiului în perioada 1975 – 1979.
A venit la Jiul în ultimul sezon (1975 – 1976) a generației Ion Gabriel, Tonca, Stocker, Leca, Nițu, Al. Moldovan, Rozsnyai, toți aceștia jucând un ultim campionat la Petroșani.
Nicolae Toma s-a integrat rapid în vara lui 1975, antrenorul Jacky Ionescu acordându-i credit ,,din prima”, fiind în acel sezon titular într-o linie de atac Sălăgean – Rozsnyai – Toma.
Următorii săi antrenori, Gheorghe Ene, Traian Ionescu și Nicolae Oaidă îl retrag mai la mijloc, acolo unde jucau ,,greii” Augustin Stoichiță, Tr. Stoica sau Gigi Mulțescu.
Mai greu de prins postul de titular... Dar ,,Tomiță” rămâne la Jiul vreme de cinci campionate. Își face bine treaba, băiat muncitor, laborios, modest. Chiar uneori prea discret.
Nicolae Toma, jucătorul care și-a făcut mereu datoria și respectul față de Jiul. Omul care a fost – cum am și titrat acest material - și la aniversarea de 100 de ani, respect și La Mulți Ani pentru cei 75 de ani împliniți astăzi!
"Rugby-ul era o mare bucurie"
Ion Aurel și Maricel Palamariu au fost două dintre numele ,,cu ștaif” care au jucat la Știința Petroșani în deceniile trecute. I-am abordat cu ocazia unui eveniment petrecut recent pe stadionul din ,,Dealul Institutului”.
Reporter: Cum era, domnilor, viața sportivă la facultate în acele vremuri?
Maricel Palamariu: Mergeam la cursuri, aveam și o activitate sportivă intensă. Aveam un respect deosebit față de profesori. Au fost cinci ani (1978 – 1983) minunați la Petroșani.
Ion Aurel:
Rugby-ul
în acei ani, pentru studenți, pentru Valea Jiului, era o mare bucurie. Spectatorii veneau diminețile la rugby, după-masa coborau la fotbal la vechiul stadion ,,Jiul”. Erau foarte mulți spectatori, era o bucurie și pentru noi sportivii.
Maricel Palamariu: Spectatorii veneau cu interes la rugby, la fotbal. Era o socializare plăcută sportivi – spectatori. Acum, parcă nu mai e la fel…. Participarea studenților de atunci ne ajuta în meciurile grele cu Steaua, Dinamo, Farul, Universitatea Timișoara. Ce bucurie a fost în ʹ83 când am câștigat Cupa României!
Reporter: Aveți regrete vis-a-vis de Șiința Petroșani?
Ion Aurel: Am lucrat cu antrenorul Titi Ionescu, dar ne-a obosit un turneu în Franța, apoi am pierdut în campionat la Iași, am făcut un egal cu Farul Constanța și în loc să fim campioni, am încheiat pe locul 3.
Maricel Palamariu: Pentru mine marele regret este că la mometul când am fost cooptat la Lotul Național, m-am accidentat. Mă bucur că mi-am văzut de școală, am fost șef de promoție în 1984, cu media 10.
Reporter: Despre starea rugby-ului românesc la zi?
Ion Aurel: Din păcate nu arată bine. Totul pornește de la organizarea juniorilor. La Federația Română de Rugby sunt oameni ce nu au ce căuta acolo, nu se implică cu nimic.
Maricel Palamariu: Atâta timp cât politicul s-a băgat și în rugby, nu avem nicio șansă să ne revenim. Aici trebuie specialiști, nu interes politic. Ne bucurăm, eu și colegul Ion Aurel, constatăm că datorită celor de la Universitatea din Petroșani, flacăra încă mai stă aprinsă.
FOTBAL. LIGA A IV-A HUNEDOARA
FOTBAL. LIGA A V-A HUNEDOARA
Copyright © 2024 Art Studio S.R.L. Toate drepturile rezervate | Politica de Cookies și Confidențialitate
Nicio instituţie, persoană fizică sau juridică (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu pot reproduce integral sau parțial conținutul materialelor apărute pe site fără acordul scris al S.C. ART STUDIO S.R.L.