Vineri, 20 mai 2022
Henț cu mâna
La mulți ani, Leo Toader!
Astăzi împlinește 58 de ani. Leontin Toader, deși a jucat la Jiul doar două campionate, 1995-1997, a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști de către suporterii Jiului. Și-a făcut mereu datoria, fiind unul dintre cei mai serioși jucători care au evoluat la echipa din Petroșani.
Și-a început cariera la Unirea Slobozia (1983-1984), apoi timp de 11 ani (1984-1995) a apărat poarta Rapidului, a mai jucat un campionat (1997-1998) la ROCAR București, acumulând 315 partide în prima divizie.
Din mandatul lui Mirel Rădoi, Leo Toader a devenit antrenorul cu portarii la echipa națională, contribuind extrem de mult la evoluția portarilor Tătărușanu sau Niță.
Atunci când a plecat de la Jiul a lăsat în urma sa multe regrete. Mereu când a revenit la Petroșani, cu diferite momente prilejuite de festivități ale Jiului, Leo Toader a avut numai cuvinte frumoase despre echipa minerilor.
Respect, viață lungă și La Mulți Ani, Leo Toader!
Poveștile unui stadion la 40 de ani (V) | 40 de ani pe stadionul “Petre Libardi” în 40 de povești
(1 august 1982 – 1 august 2022)
CATERINCĂ ÎN "LUNCĂ"
Ratarea promovării Jiului în Divizia ”A”, în vara lui 2004, a fost învăluită în tot felul de povești și legende. Patronul Jiului de atunci, Alin Simota, a fost acuzat de blat cu Paszkany de la Cluj, antrenorul Ionuț Popa de dezinteres total față de echipă, dovedind la acel moment incompetență.
A FOST SAU N-A FOST BLAT?
Nimeni n-ar putea băga mâna-n foc.
Titluri din presa de acum 18 ani, vezi ”Opinia Văii Jiului”, i-au făcut praf pe jiuliști, fiind, pe bună dreptate, puși la zidul rușinii.
Nimeni nu a înțeles nimic. Cei de la Cluj au remarcat câțiva ani mai târziu, într-o carte dedicată centenarului echipei clujene, că adversarul de astăzi al Jiului, Gaz Metan Mediaș, a fost stimulat serios financiar de Arpad Paszkany, patronul CFR-ului, pentru a opune o rezistență înverșunată la Petroșani.
Jucătorii, conducătorii, s-au acuzat între ei. Petre Drăgoescu a dat de pământ – la figurat – cu Ionuț Popa: ”Ne-ai făcut, ordinarule! Să dispari din Valea Jiului, ești un nimic și un mercenar!”
Portarul Hotoboc, la rândul său, era și el contrariat: ”Îmi rup oasele aici patru ani și vin ăștia, Ionuț Popa, Călin și papagalul de Boroncoi plus alți trădători, ne fac și acum, au trăit-o acasă. Să le fie rușine!”
Nici concluziile gazetarului nu au fost mai blânde (vezi facsimil), cert este că dezamăgirea a fost imensă.
Cornel Irina: ”I-am liniștit de pe culoar”
După 18 ani, fundașul Cornel Irina (45 de ani) povestește: ”Eram motivați, aveam 15.000 de suporteri în tribune. La ieșirea pe tunel i-am avertizat pe atacanții Boaru și Zaharia să stea cuminți, să nu se apropie de poartă. Eu mi-am făcut treaba, din păcate ofensiv. Am jucat slab, nu-i puteam învinge. A fost o mare dezamăgire, nu credeam că vom mai avea forța să revenim la anul, la promovare. Nu știu personal de vreun blat, cine cu cine dar noi am jucat sub așteptări. Păcat, a fost o mare supărare”.
Rămâne unul dintre episoadele de tristă amintire, rămase ”în ceață”, despre ceea ce s-a întâmplat atunci, într-un sfârșit de mai 2004 în Lunca Jiului…
Copyright © 2024 Art Studio S.R.L. Toate drepturile rezervate | Politica de Cookies și Confidențialitate
Nicio instituţie, persoană fizică sau juridică (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu pot reproduce integral sau parțial conținutul materialelor apărute pe site fără acordul scris al S.C. ART STUDIO S.R.L.