200123

Vineri, 20 ianuarie 2023

Henț cu mâna

Valea Jiului, bine de tot!

Dincolo de criteriile, în general de ordin subiectiv la acest nivel în clasamentul actual întocmit de Direcția Județeană pentru Sport (D.J.S) Hunedoara pentru cei mai buni sportivi ai anului trecut, constatăm în lunga listă de „olimpici” și „neolimpici” destule nume din Valea Jiului.

Iată la nivelul disciplinelor olimpice, karatista Miruna Mălăuță a câștigat detașat locul 1, în fața lui Mario Țâmpu (locul 2) de fapt și el un aninosean sub drapelul SCM Deva.

La echipe, aceeași categorie, rugbyștii de la Știința Petroșani - care au, totuși șase componenți convocați la Lotul Național de rugby în 7 - ocupă locul 2.

În fine, în lunga listă a celor de la sporturi neolimpice avem mulți sportivi de la fotbal-tenis - cu Ana Maria Gherghel de la Comexim Lupeni în frunte - arte marțiale, taekwondo, aici apărând numele echipelor Jiul Petroșani, CS Masibo și Pantera Neagră.

Se poate spune că a fost o bună reprezentativitate, chiar dacă privim în urmă cu nostalgie, la anii în care fotbalul, handbalul, luptele libere sau schiul avea sportivi de top din Valea Jiului.

Oricum, e bine că existăm!


MIRUNA, THE BEST!

Recent, sportiva Miruna Mălăuță de la Petroșani a fost declarată cea mai bună sportivă a sportului Hunedoara. Un rezultat excelent pentru Valea Jiului, motiv pentru care „am schimbat” câteva vorbe în… "Liber la vorbe", podcastul de pe canalul de youtube Genu Tuțu.

Reporter: Bravo Miruna, cea mai tare din județ! De când cu sportul ăsta dur,
pentru o fată del
icată?
Miruna Mălăuță: Oo, de mică, dar în 2017 am avut o primă performanță importantă, locul 1 la o Cupă Mondială în Croația. Am fost atunci la Umag, în fruntea a 70 de sportivi la categoria mea. Încă de la 4 ani am lucrat cu antrenorii Radu Polifronie și Alina Tinca.

Reporter: Au trecut de atunci, iată cinci ani, din 2017. Succesele s-au adunat acum la 22 de ani, ești o sportivă împlinită.
M. Mălăuță: Am fost mereu motivată la antrenamente să ating performanțe naționale și mondiale. Repet, s-a creat o legatură puternică între mine și antrenoarea Alina Tinca, de aici și rezultatele bune.

Reporter: Ce a urmat după 2017?
M. Mălăuță: Am evoluat din concurs în concurs. Au urmat competiții internaționale de anvergură, campionate europene, am trecut la U. 21, aici având câteva reușite. În trei ani de Under 21 am tot „stat” în locul 5, un loc 7, dar la seniori am început să capăt tot mai multă încredere, am intrat în acel circuit Premiere Ligue, cu patru competitții pe an, unde am concurat cu cei mai buni din lume.
Reporter: Ai terminat parcă A.N.E.F.S -ul…
M. Mălăuță: Da, în vara lui 2022. Am specializare în karate, pot deveni antrenor cu acte în regulă. Deocamdată sunt concentrată numai pe performanță.
Reporter: Cum a fost anul 2022?
M. Mălăuță: Unul bun. Am câștigat locul 1 în Campionatul Național, o competiție foarte grea. Am fost la Baku în Azerbaidjan într-o primă competiție de anvergură internațională. Încununarea succesului în 2022 a venit la concursul din Indonezia, la Jakarta, după ce am învins și în Cupa României. Punctajul pentru Indonezia l-am realizat prin participarea cu succes la celelalte competiții. Această competiție m-a plasat în primii din lume. În ianuarie 2023, voi debuta, în noul an calendaristic, la Cairo (Egipt). În Indonezia am obținut o medalie de bronz (titlul l-au luat cei din Germania). În sfârșit am scăpat de obsedantul loc 5, ocupat în multe competiții. Sunt în continuare la „Polikarate” Petroșani.
Reporter: Chiar, ce vei face în continuare?
M. Mălăuță: Mi-aș dori să antrenez pentru că am acumulat o experiență pe care aș vrea să o transmit și generațiilor de copii. Vreau să mă specializez pe nutriție și alimentație. Mă așteaptă destule și grele concursuri și în 2023.
Reporter: Da, și felicitări pentru titlul de cea mai bună sportivă a județului Hunedoara, conform celor de la D.J.S, pe anul 2022.
M. Mălăuță: Da, am titlul care mă onorează, înseamnă că tot efortul, toată munca mea a fost apreciată la acest nivel. Sper să mențin ștacheta cât mai sus și pentru anul 2023, să reușesc să reprezint cu cinste județul, Valea Jiului și evident România.

Genu Tuțu

Share by: