Vineri, 18 noiembrie 2022
Henț cu mâna
Un Mondial sub semnul acuzațiilor
Dacă tot trăim într-o lume unde corupția e la loc de cinste (sîc!?) și planeta e condusă de nebuni, de ce ar face excepție un Campionat Mondial de Fotbal!? Actuala gazdă, statul asiatic Qatar, a obținut dreptul de organizare acum 12 ani, se pare, prin mijloace nu tocmai ortodoxe (sau musulmane!). O țară fără nicio tradiție în fotbal, nici evaluată prea bine, (comparativ cu contracandidata S.U.A), cu un campionat stabilit pentru luna decembrie, zvonuri despre șpăgi imense pentru a se obține voturi pentru Qatar.
S-au făcut înțelegeri la nivel global, s-a ajuns până la nivelul de șefi de stat – Sarkozy în Franța, Lula din Brazilia, actualul emir al Qatarului, Tamin Al-Thani, oferind sume fabuloase (se vorbește despre zeci de miliarde de dolari) unei vaste caractițe care s-ar fi ocupat de acest campionat.
Au fost arestați politicieni, membri ai FIFA, președintele FIFA, Sepp Blatter a demisionat.
Până la urmă a rămas ca-n gară.
La urma urmei, Qatarul a investit vreo 200 de miliarde de dolari pentru acest Mondial. Un Mondial plin de anomalii...
"Știința a însemnat pentru mine enorm!", povestește fostul rugbyst Romeo Dragu
Pe Romeo Dragu, un rugbyst dintr-o generație de excepție a Științei Petroșani, l-am întâlnit în această toamnă. A revenit cu drag și emoție în orașul tinereții sale, Petroșani, unde a cunoscut și consacrarea ca sportiv.
Reporter: Acum 45 de ani, în 1977, îmbrăcați pentru prima oară tricoul Științei Petroșani. Cum era atunci?
Romeo Dragu: Primul meu contact cu Știința a fost în 1974, când jucam la Grivița Roșie București, acolo, pe vechiul stadion ,,Jiul”. După armată, am venit la facultate la Petroșani, am fost legitimat la Știința, având și o recomandare din partea fostului rugbyst al Științei, Constantin Dinu ,,Capone”, un mare rugbyst al României.
Reporter: Cum v-au marcat anii aceia la Știința Petroșani?
Romeo Dragu: Știința a însemnat pentru mine enorm. Vin cu mare plăcere oricând la Petroșani, chiar dacă drumul din Suedia până aici e destul de lung. În rugby până și accidentele erau plăcute. Tribunele erau pline cu colegii noștri, viața era frumoasă la Căminul nr. 2, 3 sau 4.
Reporter: Cum erați priviți de către ceilalți colegi, colege?
Romeo Dragu: Era o prietenie sinceră, indiferent că unii,veneau de la București, ca mine de la Constanța sau din alte locuri. A fost o viață frumoasă, chiar îmi aduc aminte cu mare plăcere de cantină, de cabana „Brădet”, unde ne desfătam la o așa numită repriza a 3–a, la o bere sau vreo băutură răcoritoare a vremii. Repet a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele.
FOTBAL, CAMP. JUD. HUNEDOARA, JUN. U.19
Luptă "la baionetă" la podium
Primele patru ocupante din clasament sunt despărțite doar de trei puncte, oricare dintre aceste echipe, acum la final de tur, având șanse la locul 1.
De remarcat acel 11 – 0 al Lupeniului cu Gloria Geoagiu în etapa a 10–a, cinci dintre goluri fiind marcate de Mihai Ilinca (17 ani), dar și rușinosul 0 – 12 al Uricaniului cu Corvinul Hunedoara în care jucătorii oaspeți au reușit patru duble prin Săndulescu, R. Dăscălescu, Andre și Bejenaru.
Copyright © 2024 Art Studio S.R.L. Toate drepturile rezervate | Politica de Cookies și Confidențialitate
Nicio instituţie, persoană fizică sau juridică (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu pot reproduce integral sau parțial conținutul materialelor apărute pe site fără acordul scris al S.C. ART STUDIO S.R.L.