110822

Joi, 11 august 2022

Henț cu mâna

Urmează Uricaniul!

A trecut sărbătoarea stadionului “Petre Libardi” din Petroșani. A fost un frumos moment al “Duelului Generațiilor 1990-2000”, un moment de nostalgie și aduceri aminte…

O altă grupare sportivă se pregătește să răspundă unei “provocări” aniversare la care au rezonat conducătorii săi, acolo pe Jiul de Vest, atunci când ei au preluat sugestia despre acest moment.

Minerul Uricani s-a născut acum 65 de ani (1957), la zece ani de când a fost deschisă mina care acum nu mai există. 

A rămas însă echipa. Iar interesul pentru ea se reliefează și prin faptul că cei 65 de ani de existență vor fi marcați printr-o întâlnire la care vor fi prezenți peste 70 de foști jucători, antrenori sau conducători.

Bineînțeles va fi un meci al generațiilor, așteptat cu mult interes. Momentul va fi sărbătorit în cadrul Zilelor Uricaniului, duminică 21 august, pe stadionul “Minerul” din Uricani.

Cu acest prilej se va lansa și cartea “Minerul Uricani – 65 de ani de fotbal”. Este bine că foștii sportivi sunt luați în seamă cu astfel de prilejuri, asta putând fi luat și ca un imbold pentru tânăra generație.   


SPECIAL

...Ș-atunci să nu-i uităm!

"Cronica Văii Jiului" va lua o vacanță în perioada 15-31 august a.c. și în acest caz, ne concentrăm subiectele "la zi" (mă rog...) în edițiile de azi și mâine. Avem în această perioadă câteva aniversări și comemorări.

10 august este ziua de naștere (1989) a lui AUREL GUGA (a murit în 1936), primul jucător din istoria Jiului care a jucat la Națională în 1926. El a fost prezent și la debutul echipei Naționale pe plan internațional, în 1922, când era component al echipei ,,U” Cluj.

13 august înseamnă împlinirea a 90 de ani (1932) a celui care a fost un mare antrenor de rugby la Știința Petroșani, maestru al sportului, THEODOR RĂDULESCU.
El a antrenat la Petroșani între anii 1970 – 1973, reușind cu Știința cel mai bun loc din istorie în campionat, locul 2 în prima divizie. Cu Steaua a reușit șase titluri naționale, iar ca antrenor al Naționalei a activat 12 ani. A murit în anul 2011.

Antrenorul TIBERIU (PUIU) BENEA împlinește tot pe 13 august vârsta de 75 de ani! Este unul dintre cei mai îndrăgiți antrenori ai Văii Jiului, identificându-se în principal cu două echipe, Minerul (AS) Paroșeni Vulcan și Jiul Petroșani.

MARIAN CONSTANTIN, ,,Buldogul”, împlinește pe 17 august, 50 de ani. A fost ultimul internațional de pe banca Științei, fiind un component de bază a echipei din ,,Dealul Institutului” de mare talent.

22 august este ziua de naștere a actualului antrenor al Jiului, GEORGE ZIMA, care împlinește 33 de ani. Este omul de care se leagă noile speranțe ale Jiului în noul sezon.

23 august, este data la care fostul mare fundaș jiulist, COCO DELEANU ar fi împlinit 78 de ani (a decedat în 2014), în aceeași zi fiind și ziua de naștere a lui ALEXANDRU MOLDOVAN născut în 1950, un mijlocaș extrem de tehnic la Jiul între anii 1975 – 1976.

Să nu uităm să le spunem La Mulți Ani și altor nume legate de Jiul, Miron Cozma (68 de ani) și Radu Polifronie (51 de ani), născuți pe 25 august, foști președinți la echipa alb-negrilor, fostului portar jiulist Vasile Zlotea (57 ani) pe 27 august, lui Viorel Stancu (53 de ani), un alt jiulist dedicat, născut pe 30 august sau Dan Voicu (65 de ani), cel care se identifică de o viață cu fotbalul din Vulcan și Lupeni.

Să-i comemorăm în această perioadă pe LICĂ PANAIT (decedat pe 18 august 1981), ION VASILE (decedat pe 24 august 2012) și GEORGE BOBOC (decedat pe 30 august 2013), toți trei sub stindarul Jiului în diferite perioade de timp.

În ediția de mâine – ultima până la 1 septembrie – , un material special dedicat lui PETRE LIBARDI, născut (și dispărut...) în luna august…

Genu Tuțu

Share by: